Rucsandra Călin este olteancă, născută pe 23 noiembrie 1957 chiar în Bănie.
Studiile superioare din domeniul pur tehnic aproape că se contazic cu afinitățile, calitățile și înclinațiile sale artistice.
A avut o perioadă când a cochetat cu pictura, demonstrând și aici calități compoziționale de exceptie, completate cu un subtil simt cromatic.
De 5 - 6 ani a "redescoperit" fotografia de care s-a îndrăgostit iremediabil.
Anul acesta a absolvit cursul de tehnică și artă fotografică organizat de fotoclubul "Mihai Dan-Călinescu", la a cărui expoziție de final, a prezentat tot o colecție de naturi statice.
Este o neobosită admiratoare a naturii și a oamenilor, pe care le observam în majoritatea lucrărilor sale. Și chiar dacă omul nu este materializat concret în acea imagine, prezența sa se face simțită prin "creațiile" activităților sale cotidiene. În același timp, este una din marile maestre ale naturilor statice, gen mai puțin vehiculat în fotografia actuală.
Alăturând elemente distincte, inedite, dispuse în ansambluri și ambienturi adecvate, prin creativitatea sa inepuizabilă Rucsandra inventează secvențe de lumi, unele de mult apuse, care ne spun adevărate povești, motiv pentru care, prima sa expziție de fotografie a și primit titul "Povești în clarobscur". Găsim aici adevărate eseuri pe teme filozofice și existențiale, exprimate printr-o interpretare și manieră personală inconfundabile.
Dintr-o colecție numeroasă, alegerea celor 30 de lucrări pe care le va prezenta în expoziție, a fost foarte dificilă, mereu având impresia că lucrările la care am renunțat ar putea fi mai bune decât cele selectate.
Rucsandra Călin este și o neobisită și remarcabilă prezență pe importante site-uri de fotografie: fineart-portugal.com, 500px.com și altele. Iar numeroasele sale lucrări premiate și acceptate în saloanele naționale și internaționale de fotografie, demonstrează un artist fotograf complex și apreciat.
În același timp, mulțumim colegilor și prietenilor noștri clujeni, mai ales D-lui Mircea Albu A.FIAP, care, cu ocazia celei de a 70-a aniversări a sa, ne-a oferit acestă oportunitate, de a lansa în inima ardealului, un remarcabil artist fotograf oltean.
Mircea Anghel A.FIAP
Președinte al Fotoclubului "Mihai Dan-Călinescu" Craiova